Președintele de imagine al Stelei, Helmuth Duckadam, a rememorat un episod mai puțin cunoscut din cariera sa: momentul în care fratele lui Nicolae Ceaușescu, Ilie, l-a îndepărtat de la Steaua.
„Doctorul mi-a spus că nu mai pot să joc (n.r. din cauza unui anevrism la brațul drept), iar apoi Ilie Ceaușescu a venit și m-a întrebat: ‘Bă, nu mai poți să joci? Dă-i drumu” de aici!”. Mi-a dat una peste ceafă și m-a gonit. M-am simțit umilit”, povestește Duckadam episodul, care a avut loc chiar în 1986, anul în care Steaua a cucerit Cupa Campionilor Europeni, iar portarul a apărat 4 penaltyuri.
„Eu le-am zis că vreau să mai rămân lângă echipă, dar mi-au spus că nu se poate. Apoi le-am spus că vreau să îi ajut, să caut jucători în Vestul țării, dar Ilie n-a fost de acord. Mai mult, m-a sfătuit să-mi dau și demisia din Armată. Dar până la urmă m-am dus la Unitatea Militară din Arad”, a mai spus Duckadam.
După ce și-a revenit, în 1989, Helmuth Duckadam a mai jucat doi ani, la divizionara B Vagonul Arad.